declarație politică având titlul "Nu în numele nostru!"

Pe 5 iunie, la Sankt Petersburg, un cetățean român ales cu puține voturi românești s-a ridicat în fața lui Vladimir Putin, într-o sală plină de oficiali ai unui regim care poartă un război de cucerire, și i-a spus: "Poporul român nu vă urăște. Poporul român vrea pace cu Rusia. Noi nu vrem să ajutăm Ucraina, nu vrem să le dăm bani și arme". A adăugat că România este condusă de la Bruxelles.

În secunda aceea vorbea în numele meu și în numele dumneavoastră al tuturor, indiferent de partid. Vorbea și în numele celor 1.166 de oameni care au murit în decembrie 1989.

Pe niciunul dintre noi nu ne-a întrebat.

La 18 septembrie s-a fotografiat în fața Kremlinului, iar a doua zi, în weekendul alegerilor parlamentare ruse, a intrat în direct la Russia Today și a declarat că Rusia este mai democratică decât Uniunea Europeană, că suntem sclavii Uniunii, că românii mor de foame și că politicienii se duc în munți și opresc apa oamenilor. Un stat care bombardează de patru ani orașele unui vecin suveran primește astfel, gratuit și din gura unui parlamentar european ales în România, exact propoziția de care are nevoie.

Iar discursul acesta se rostește pe un fundal pe care îl cunoaștem cu toții. La 12 septembrie, o dronă rusească s-a prăbușit într-un lan de porumb la Botoșenița Mare, în județul Suceava, iar Ministerul Apărării Naționale a comunicat 27 de pătrunderi rusești în spațiul aerian național numai în anul acesta.

Statul a început timid să reacționeze, trebuie spus. La 28 aprilie, plenul de la Strasbourg a ridicat imunitatea acelei persoane cu 632 de voturi pentru și 12 împotrivă, la cererea Parchetului General, pentru 11 capete de acuzare, între care propagandă legionară, promovarea cultului unor criminali de război și negarea Holocaustului. La 16 iulie, Tribunalul Uniunii Europene i-a respins cererea de suspendare, iar la 9 septembrie a început, la Curtea de Apel București, judecata pe fond în dosarul acțiunilor împotriva ordinii constituționale.

532 la 12 - rețineți cifra, fiindcă ea spune tot ce trebuie știut despre cât de împărțită este Europa pe acest subiect.

Obiecția mea privește ritmul. Un an pentru camera preliminară. Șapte luni de la cererea procurorului general până la votul din plen. Fapte din 2021 ajunse la urmărire penală în 2025, dintre care unele răspunderi penale se apropie de prescriere. Fiecare interval are o explicație procedurală pe care un jurist o poate accepta, însă puse cap la cap ele transmit că posibile infracțiuni contra securității naționale se instrumentează în cel mai lent ritm din tot sistemul judiciar românesc.

Nu cer nimănui o soluție într-un dosar anume. Prezumția de nevinovăție îi apără și pe ei, exact cum ne apără pe noi, dar diferența dintre noi și ei începe exact aici.

Solicit ca Ministerul Public să construiască la securitatea națională capacitatea pe care a construit-o în 20 de ani la corupție: procurori specializați care rămân pe materie, expertiză tehnică pentru probele digitale și un raport public anual cu cifre, câte dosare, câte rechizitorii, câte condamnări definitive și în cât timp, pentru că nu sunt puțini cei care își doresc dărâmarea ordinii noastre constituționale.

Astăzi, Parlamentul nu are acele cifre.

Articolul 8 din Constituție spune că pluralismul este o condiție și o garanție a democrației constituționale, iar articolul 40 alineatul (2) declară neconstituționale partidele care militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranității României. Constituanta a scris rândurile acestea în 1991, la doi ani după ce oamenii muriseră în stradă. Democrația se apără prin instituții, iar instituțiile lucrează exact atât cât sunt puse la treabă.

Cei care ne cer să ieșim din Alianță și din Uniune au obligația să rostească și restul propoziției în care ne reprezintă alternativa. Cine ne apără cerul deasupra Dobrogei, cine cumpără marfa românească, cine finanțează spitalele pe care le ridicăm acum, cine ne ține moneda în picioare. Ei tac pe partea a doua fiindcă partea a doua la ei se numește Moscova, iar cuvântul acesta, rostit în România, are un înțeles pe care bunicii noștri l-au învățat pe pielea lor în două războaie mondiale.

Libertatea de exprimare acoperă opinia, oricât de neplăcută, dar se oprește acolo unde începe fapta. Glorificarea criminalilor de război este faptă. Negarea Holocaustului este faptă. Legea română le numește infracțiuni, iar Parlamentul acesta le-a votat cândva ca să fie aplicate.

Atunci când cineva se așază în fața lui Vladimir Putin și îi spune, în numele a 19 milioane de români, că nu vrem să ajutăm Ucraina, datoria noastră este să răspundem de aici, cu aceeași voce: nu în numele nostru.