Aceasta este declarația mea, așa cum a fost publicată de Camera Deputaților. Opiniile și evaluările exprimate îmi aparțin.
Titlul în sursa oficială
"Limba română este patria mea!"
În declarația politică de astăzi vin cu o poveste care începe cu o trădare și se termină cu o victorie. Nu este o poveste despre bani, despre funcții sau despre alianțe. Este povestea unui crez pe care nimeni nu a reușit să ni-l ia.
În 1939, doi criminali, Stalin și Hitler, au semnat un pact și ne-au tăiat țara în două. Un an mai târziu, tancurile sovietice intrau în Basarabia și în nordul Bucovinei. Au deportat familii întregi în Siberia, au inventat o "limbă moldovenească", scrisă cu litere chirilice. Au încercat, timp de o jumătate de secol, să convingă milioane de oameni că nu sunt ceea ce știau că sunt. Granița trecuse peste ei, dar nu putea trece prin ei.
Cincizeci de ani mai târziu, pe 31 august 1989, sute de mii de oameni au umplut Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău - țărani, profesori, studenți, muncitori, oameni aparent fără putere, într-un imperiu care încă părea veșnic. Nu au cerut bani, nu au cerut funcții. Au cerut un singur lucru: dreptul de a vorbi, în școli și în instituții, limba pe care o vorbeau acasă părinții și bunicii lor.
Și au învins. În acea zi, limba română a redevenit limbă de stat peste Prut, cu alfabet latin, fără un glonț tras, doar cu vocea.
De atunci, 31 august este Ziua Limbii Române. Puțini știu că această sărbătoare s-a născut la Chișinău, nu la București. Cei care aveau cel mai mult de pierdut au apărat-o primii.
Noi, în România, am adoptat-o prin Lege abia în 2013, la aproape un sfert de secol distanță. Iar anul acesta, pentru prima dată, Ziua Limbii Române a fost marcată oficial și la Cernăuți. Trei orașe, trei state, o singură limbă!
Am trăit ani buni departe de țară. Știu ce înseamnă să auzi românește pe o stradă din San Francisco sau din Washington și să te oprești din mers. În acel moment nu contează pașaportul, nu contează averea, nu contează cine pe cine a votat. Contează că cineva, la mii de kilometri de casă, gândește în aceleași cuvinte ca tine. Limba română este singura instituție a neamului nostru care nu a avut nevoie de buget, de ministru sau de lege ca să funcționeze. A funcționat în casele oamenilor, în șoaptă, când era interzisă, și cu voce tare, inclusiv în stradă, când a fost din nou liberă.
Granițele s-au mutat peste noi de multe ori în ultimul secol. Peste limba română nu a putut trece nimeni, nici cu tancul, nici cu sârma ghimpată, nici cu decretele.
De aceea, ca parlamentar român, consider că avem o responsabilitate simplă și clară - să sprijinim școlile cu predare în limba română din Republica Moldova și din Ucraina, să susținem parcursul Chișinăului către casă, fiindcă cea mai sigură garanție a limbii române peste Prut este ca Prutul să devină un râu din interiorul Uniunii Europene și al României, și să nu uităm niciodată că libertatea de a vorbi propria limbă a fost cucerită în stradă, de oameni care nu aveau nimic în afară de dragoste de neam, curaj și principii.
Le spun astăzi la mulți ani tuturor celor care gândesc, visează și își cresc copiii în limba română, oriunde s-ar afla - la București, la Chișinău, la Cernăuți, la Madrid, la Torino sau la New York.
Nichita Stănescu a spus-o mai bine decât o putem spune noi toți la un loc: "Limba română este patria mea." Tocmai a fost ziua ei. Datoria noastră este ca fiecare zi să fie a ei!